Serenadă

Sunt câteva momente în viaţă care sunt importante, şi merită făcute ca la carte. Începând de când eşti mic, prima zi de şcoală, prima excursie etc. Şi mai sunt lucruri care nu ai ocazia să le faci decât o dată în viaţă. Majoratul de exemplu este un lucru important. Îl ai doar o dată în viaţă şi îţi pasă cum îl faci ca să îl ţii minte toată viaţa.

Un obicei mai vechi, un obicei academic, este serenada. La final de liceu, să mergi la diriginte acasă şi să cânţi Gaudeamus, şi să stai puţin pe acolo cu colegii.

Ieri am fost la serenadă la diriginta mea. Mi s-a părut o chestie exceptional de frumoasă, o amintire veselă pe care o voi păstra cu mare drag. Am avut ocazia, să îmi văd majoritatea colegilor în costum şi sămă simt ca în liceeni.

Parcă văd cele două butoane de interfon, de la casa dirigintei, şi degetul meu apăsându-le. Diriginta iese afară să ne deschidă şi noi începem să cântăm Gaudeamus. Ne invită apoi sus şi mergem şi ne servin cu prajituri, sucuri şi câte un pahar de vin sau de bere.
Grupuleţele obişnuite de la scoală par să se amestece ca prin farmec în casa dirigintei şi parcă toţi colegii vorbesc între ei. Subiecte diverse, bancuri s-au istorisiri de demult. Câţiva ne apropriem de pian, şi cântăm ceva piese puerile pe care le ştiam şi noi.
Diriginta scoate pozele cu noi de prin clasele 5-7. Toată lumea e interesată de poze şi se adună toţi ciorcin în jurul lor.

A fost o seară faină, pe care aş fi regretat să o ratez. Îmi amintesc cât de sceptic o ascultam pe mama când zicea că e frumos la serenade. Acum o înteleg.